m-am nascut si eu

Am zarit lumina

Marin Sorescu

Am zarit lumina pe pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul…
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.

idealuri şi mai grozave.

Perpetuum mobile

Marin Sorescu

Între idealurile oamenilor 
Şi realizarea lor 
Întotdeauna va exista 
O diferenţă de nivel 
Mai mare 
Decât cea mai înaltă cascadă.

Se poate folosi raţional 
Această cădere 
De speranţe, 
Construindu-se pe ea ceva 
Ca o hidrocentrală.

De la energia astfel câştigată, 
Chiar dacă n-o să reuşim 
Să ne aprindem decât ţigările, 
Tot e ceva, 
Pentru că, fumând, ne putem gândi serios 
La nişte idealuri şi mai grozave.

O, suflete, bun la toate!

Suflete, bun la toate

Marin Sorescu

O, suflete, bun la toate!
La privit pe fereastră
La întuneric,
La mersul femeilor
Şi la apreciat distanţa între două gâze.

Poate că abuzăm de tine,
Folosindu-te ca pe o perie,
Ca pe un burete
Ca pe o stea,
Ca pe un telescop,
Ca pe o cârpă.

Săpaţi la suflet, ca nişte cârtiţe
La lumina aerului orbitor:
Cu care gheare s-o fi săpând lumina
Şi cum să faci în ea galerii?

Mă gândesc uneori că tu ne încurci,
Că ne eşti prea devreme, suflete,
O, suflete, bun la toate.

Sufletul care-mi scapă mereu

Indigo

Marin Sorescu

Noaptea cineva-mi pune pe uşă
Un indigo imens,
Şi tot ce gândesc apare, instantaneu,
Şi pe partea de dinafară a uşii.

Dau buzna spre locuinţa mea
Curioşii din toată lumea,
Îi aud cum urcă scările.
Cum iau treptele pe tălpi
Şi le pun înapoi
La-ntoarcere.

Sunt păsări de toate neamurile,
Câini păzitori de lună,
Drumuri de trecere,

Şi salcâmi bătrâni,

Suferind de insomnie.

Îşi pun pe nas ochelarii
Şi mă citesc emoţionaţi,
Ori ameninţând cu pumnul,
Fiindcă despre toate eu mi-am format
O idee exactă.

Numai despre sufletul meu

Nu ştiu nimic,
Sufletul care-mi scapă mereu
Printre zile,

Ca o bucată de săpun

vechea noastră adresă…

Reminiscenţe

Marin Sorescu

Ne uităm la nori

Şi spunem că seamănă cu-o turmă de oi.

Tresărim speriaţi când vedem lupul

În cartea de zoologie.

Alteori ne apucă un dor de munte

Atât de puternic, încât

Vedem cum începe să crească iarba grasă

Pe birouri.

Sunt gânduri care continuă să ne sosească

Pe vechea noastră adresă,

Pentru că fiecare dintre noi suntem

Ciobanul care şi-a pierdut oile

În subconştient.

Nouă.

Intrebarea

de Marin Sorescu

Ce zi e azi?
Luni?
Dar Luni a fost
Saptamana trecuta. 

Marti?
Marti a fost tot anul trecut
A fost marti ca popa.

Miercuri?
Secolul trecut, dupa cate stiu
a cazut intr-o miercuri.

Joi?
intr-o joi a fost arata
Cartagina,
Intr-o joi a fost arsa
Bibilioteca din Alexandria.
Imposibil sa nu fi trecut
nici o zi de atunci.

Vineri? Sambata?
Eu am mai auzit odata
De zilele astea.
Nu-mi umblati cu povesti.

Poate duminica?
Timpul dinaintea genezei
Se numea Duminica.
Imi aduc bine aminte.

Dumnezeule, toate zilele au fost
Nu ne-a mai ramas nici o zi
Noua.

Nu mai văd visele şi e grav.

VISELE

de Marin Sorescu

Dar nici cu ochelarii pe nas

Nu mai văd visele şi e grav.

Ca să ştiu unde-am rămas,

Şterg globii ochilor c-un postav.

O hemoragie de-ncurcături

Şi pe plan internaţional.

Oamenii, tot mai impuri,

Se lasă duşi, duşi de val.

Ah, cum mă ustură de la ficaţi,

Ah, cum mă doare

Această tristă alunecare!

Această atmosferă de eşuare,

Această lume de nevropaţi!

 

 

Ce însemn eu pentru voi?

EU, NEABĂTUTUL

de Marin Sorescu

Nu vreau să mai întâmpin nimic,

Nu mai cinstesc,

Nu mai sărbătoresc,

Nu aniversez, cei zece ani de la, cei doisprezece de la, cei

Doi şi jumătate de la cei douăzeci…

Nu mă mai mobilizează cele nouă şi jumătate, opt, şapte luni

Până la…

Nu vibrez la magistrale

De când mă trezesc dimineaţa şi până seara târziu

(Căci am într-adevâr cu total alte griji şi probleme)

Nu înfierez

Nu aplaud, nu scandez (uitaţi-vă la buzele mele lipite)

Nu mă iau la întrecere.

Mă lasă rece graficul recoltelor bogate ,

De la “Însămânţările sunt în toi”, până

La “Mai sunt două zile pânâ la încheierea secerişului”

Şi până la “Total pentru export”.

Nu mă îmbăiez zilnic în spiritul sarcinilor subliniate

Nu mă angajez ferm,

Ştiu ce înseamnă actuaIa etapă şi fără să mi se urle

În ureche,

Ştiu încotro ne îndreptăm cu paşi repezi,

Îmi dau seama unde am ajuns,

Cunosc bine sacrificiile,

Un singur gând, un singur ţel, o singură voinţă

Mi se pare prea puţin pentru o singură viaţă!

Sunt hăt departe de deplina satisfacţie, profunda recunoştinţă… Cunosc grija permanentă şi tocmai asta

mă îngrijorează profund…

Nu acţionez neabătut…

Intuiesc bine că vreţi să mergeţi şi mai departe,

Nu contaţi pe mine!

Nu mi-am propus ca obiectiv strategic

Edificarea. Nu contaţi pe mine!

Ţelurile sunt prea măreţe,

Eu sunt mic, uitat, nebăgat în seamă,

Ce însemn eu pentru voi?

Eu nu sunt decât poporul român

Nu contaţi pe mine!

Cine se ascunde sub noi…!?

Cine

Marin Sorescu

Să cercetăm bine
Cine se ascunde sub noi,
Să fim foarte atenţi
Pe cine numim
Eu.

Că nu mai poţi
Avea încredere oarbă
În nimeni,
Să fim atenţi, mai ales,
Pe cine numim
Eu.

Îndesaţi cu genunchiul
Sub nişte măşti,
Atât de convenţionale,
Râsul, plânsul, iubirea,
Ne căznim, stângaci,
Să fim familiari cu noi.

Poate chiar reuşim
În unele momente,
Dar ne speriem grozav
Când ne auzim glasul.

Mie mi s-a omorât timpul,onorată instanţă!

Pricina

de Marin Sorescu

Mi s-a omorât timpul,
Onorată instanţă.

Când mă întorceam eu voluntar
Din război,
Am băgat de seamă
Că timpului meu îi fuseseră amputate
Inima, gura şi fruntea.

Dar nici aşa nu mi l-au lăsat în pace,
L-au pus să facă zile-chin, zile-lacrimi, zile-maşină, zile-bou,
O mulţime de lucruri
Care nu-l interesau.

Apoi au început să experimenteze pe el
Fel de fel de otrăvuri –
Tristeţe, necazuri –
Parcă aşa le zicea.

Lovitura de graţie i-a fost dată în cap
Cu o bucată de destin
De esenţă tare.

Iertaţi-mi expresia,
Dar asta n-a fost viaţă!
De atunci, iată, am pierdut şi jumătate din moarte
Aşteptându-mi rândul la coadă,
Ca să v-aduc la cunoştinţă pricina mea,
Aici,
La judecata de apoi.