adevărul trecea foarte rar.

Spectacol

Emil Botta

Elita luase loc la parter
şi proştii sus, aproape de cer.
În lojă stătea o întâmplare cam abatută
şi un năpraznic destin în mare ţinută.
Un dezastru tare cât zece
tot speră că totul va trece.
Un naufragiu dormita în fotoliu
înfăşurat în lintoliu.
O răceală
vagabonda prin sală.
O inocenta
stralucea printr-o totală absenţă.
Piesa era o răfuială
între virtute şi greşeală.
Scena era un sanctuar
prin care adevărul trecea foarte rar.
Actorii îşi îndrugau rolul,
dar, încet, îi inghiţea nămolul ;
în pauze, tăcute aplauze,
la finale, tăcute urale.
Şi când căzu cortina
toţi se-ntrebau cine poartă vina
şi cine-i autorul
care-a făptuit omorul,
in cinci acte, cu sete,
ca o crima pe-ndelete.
Atunci apăru la rampă Ariel
şi jerbe de flăcări şi anemone
pentru mult prea onorabilii ” dramatis personae “.
Şi această ficţiune, în tuş, în cărbune,
şi spectacolul amuzant
au dispărut în neant.