Tot sufletul mi-este-o vioară

Rondelul orelor

Alexandru Macedonski

Omnia vulnerant, ultima necat

Pe rând orice ore rănesc,
Iar ultima vecinic omoară…
Tot sufletul mi-este-o vioară
Ce plânge duios că trăiesc.

Şi nici nu mai cerc să zâmbesc
Când viaţa s-arată uşoară.
Pe rând orice ore rănesc,
Iar ultima vecinic omoară.

Oricâtă cerească comoară
Ar fi într-un lut omenesc,
Zvârlit de pe clipa ce zboară
Recade în iadul obştesc;
Pe rând orice ore rănesc.

Sunt mare, căci mă simt uitare.

Rondelul meu , Alexandru Macedonski

Când am fost ura am fost mare,
Dar, astazi, cu desavarsire
Sunt mare, ca mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.

Esti mare când n-ai indurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ti-este inima iubire,
Când ti-este sufletul iertare.

Ştiu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viaţă trecem în nestire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriştea cât de mare,
Şi înălţarea e-n iertare.

Prin viaţă trecem în neştire

Rondelul meu

Alexandru Macedonski

Când am fost ură am fost mare,
Dar, astăzi, cu desăvârşire
Sunt mare, căci mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.

Eşti mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ţi-este inima iubire,
Când ţi-este sufletul iertare.

Ştiu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viaţă trecem în neştire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriştea cât de mare,
Şi înălţarea e-n iertare.

Tudor Gheorghe- Rondelul meu

Pe verdea margine de şanţ

Creştea măceşul singuratic,

Dar vântul serii nebunatic

Pofti-ntr-o zi pe flori la danţ.

Întâi pătrunse printre foi,

Şi le vorbi cu voce lină,

De dorul lui le spuse-apoi,

Şi suspină – cum se suspină…

Şi suspină – cum se suspină…

Albeaţa lui de trandafiri,

Zâmbind prin roua primăverei,

La mângâierile-adierei

A tresărit cu dulci simţiri.

Păreau năluci de carnaval

Cum se mişcau catifelate,

Gătite toate-n rochi de bal,

De vântul serii sărutate,

De vântul serii sărutate.

Scăldate-n razele de sus,

Muiate în argintul lunei,

S-au dus în braţele minciunei,

Şi rând pe rând în vânt s-au dus.

Iar vântul dulce le şoptea,

Luându-le pe fiecare,

Ş-un valţ nebun se învârtea,

Un valţ – din ce în ce mai tare,

Un valţ – din ce în ce mai tare.

(Alexandru Macedonski, Valţul rozelor)