“ Pentru orice dorinţă un refuz, pentru orice aspiraţie – o dezamăgire, pentru orice sforţare- o palmă, pentru întreagă năzuinţă spre fericire care ne năpădeşte pe la şaisprezece- optsprezece ani- promisiunea neantului. Nimicul travestit în fel şi chip. Credinţă, glorie, artă, acţiune, paradis, cuceriri, tot atâtea măşti pe obraz, orbite fără ochi, guri fără limbă, săruturi neîmpărtăşite. “
“ Unica realitate e prezentul, senzaţia. Fiecare să-şi trăiască prezentul său şi să dea dracului formulele şi credinţele. Trebuie să ne eliberăm de aceste cruste ale unei boli învechite, fiecare să se elibereze pe sine şi să creadă în sine şi în clipa care trece, a cărei frumuseţe stă tocmai în faptul că e trecătoare. “
“ Am strâns nenumărate note, am urmat piste false, am iniţiat experienţe, am crezut că am găsit, am eşuat, am renunţat, am luat-o de la capăt. Timpul mă zorea, tinereţea trecea, angajamentul- cel mai solemn angajament din viaţa mea- era luat. Trebuia neapărat să descopăr secretul: trebuia cu orice preţ să pun stăpânire pe el- sau să dispar. Trăiam într-o nelinişte perpetuă, desfigurat, năuc, buimac. O febră neîntreruptă mă aţâţa. Uneori creierul refuza să mai lucreze. Simţeam în cap bubuituri dureroase şi continue, am leşinat de mai multe ori; pierdeam adesea simţul direcţiei, tâlcul lucrurilor şi al cuvintelor. Prietenii s-au speriat: i-am alungat cu vorbe urâte. Am văzut moartea cu ochii : am căutat singurătatea, toţi mi se păreau duşmani. M-am hotărât să plec fără să spun nimănui.”
“Nu există înălţimi de neatins, ci numai aripi prea scurte.”
“Nu cer nici pâine, nici glorie, nici compătimire. Nu aştept îmbrăţişari de la femei, bani de la bancheri sau elogii din partea celor “geniali”. De asemenea lucruri mă lipsesc, le câştig sau le fur singur. Dar cer şi implor, cu umilinţă, în genunchi, cu toată puterea şi pasiunea sufletului meu, puţină certitudine, doar una, o credinţă sigură, oricâ de mică, un atom de adevăr.”
adriana diaconu
