„În spatele acoperişului plat al cafenelei se-ntinde parcul, şi dincolo de el sunt acoperişuri ascuţite. Aici se află străzile directorilor, inspectorilor, primarilor, securiştilor, ofiţerilor. Tăcutele străzi ale puterii, unde vântul se teme când bate. Şi nu se învolburează când zboară. Şi când se răscoală preferă să-şi rupă o coastă decât o creangă. Frunzişul uscat zgârie, drumurile acoperă urmele de îndată ce paşii au trecut. Dacă se întâmplă să treacă vreunul care nu locuieşte aici şi nu-i de prin partea locului, pentru aceste străzi e ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. „(pag 26)
„Dimineaţa de la şase la şapte şi jumătate se transmite muzică în difuzor. Cântece muncitoreşti. Portarul le numeşte muzica de dimineaţă. Pentru el e ca un ceas. Cine intră pe poartă după ce muzica a încetat a întârziat la lucru. Cine nu-şi potriveşte paşii în tactul muzicii, cine merge la războiul de ţesut, trecând complet liniştit prin curte, va fi notat şi reclamat (pag. 67)
[...] fiecare om are o bucată de jar în gură, de aceea trebuie să ţii seama la vorbele fiecăruia. Un cuvânt spus la necaz poate strivi mai mult într-o singura clipă, a spus el, decât două picioare într-o viaţă de om. (pag 131)
Herta Muller - Încă de pe atunci vulpea era vânătorul , editura Humanitas , 2009
adriana diaconu
