„Memoria nu e cârja bătrâneţii ci o povară în plus. În loc să micşoreze singurătatea amintirile o sporesc, o fac mai grea. “ (pag. 9)
[…] ne lipsesc cuvintele necesare pentru a evita confuziile. Dacă zici că ţi-e dor de puţină barbarie rişti să apară lângă tine un terorist cu bomba pregătită în geantă. Dacă zici că nu-ţi plac bărbaţii care se folosesc de farduri ca femeile , te poţi trezi lângă un nespălat. Recunoscând că ai dubii în legătură cu modul în care este înteles progresul poţi simţi venind de undeva din preajmă miros de peşteră. Declari că te deranjează ipocriziile şi vezi apărând nişte brute sincere. Nu mai vrei “exces de rafinament” şi te pomeneşti în faţa unui exces de mitocănie. Îl invoci pe Rousseau şi vorbeşti despre “întoarcerea la natură”, cu gândul la zgomotul unui râu sau la o pasăre care zboară şi în clipa următoare îţi aminteşti că din natură fac parte şi ploşniţele. Nu mai vrei să respecţi niciun fel de dogmă şi auzi că unii nu mai respectă nimic. Ai vrea să fii natural şi chiar atunci cineva scuipă lângă tine. Te-ai plictisit de etichete fade dar inainte de a te lămuri ce vrei să pui la loc vine pentru a-ţi propune în locul „stilului”, o “lipsă totală de stil” , un bădăran care tropăie ştergându-se de noroi pe covor. “ (pag. 68)
„Din nefericire toată educaţia pe care o primim ne pregăteşte pentru a fi prudenţi. Ideea care ni se inculcă este aceea a “omului rezonabil” în loc să fim îndemnaţi să punem în balanţă tot ce avem mai bun în noi căci nimic important nu s-a născut din reticenţe, din reţineri. “ (pag. 98)
“Dar ce e libertatea? Nu există libertate totală decât în cimitire. Cât timp trăieşti trebuie să depinzi de ceva…de o speranţă, de o dezamagire, de o tristeţe.” (pag.228)
adriana diaconu
