Balada rănitului dintre linii
Demostene Botez
Ce plumb mă leagă de pământ
Ce greu mi-e trupul şi ce frânt
Ce linişte e-n jur acum
Mi-e viaţa numai ca un fum
Îmi cad pe faţă fulgi de nea
Ca pe un bulgăr de mormânt
Şi nu-i nici ploaie şi nici vânt
Ce rece e pe faţa mea
De unde-n gură-atât cobalt
Ce mult aş vrea să-mi fie cald
Să nu se-audă niciun tun
Ce-nalt e cerul şi ce bun
Toate-s aproape şi departe
Şi parcă-s legănat de ape
Cu ochii în eternitate
Ce stranie singurătate
Iar ninge tare şi mi-e frig
Aş vrea să mă ridic, să strig
Cine-i alături şi mă cheamă
Mamă, mamă
adriana diaconu
