şi abia mai ştiu dacă zbor…

Păsări în amurg

                                                              Lui Grigore Hagiu, in memoriam

Cezar Baltag

 

Dezgheaţă-te, lume, dezgheaţă,
un clopot de clor ne desparte,
aripile-s tot mai în ceaţă,
inima e tot mai departe.

 

Roteşte-te, lume, roteşte
şi tu soare du-mă în vară
orizontul mă părăseşte
prietenii încep să dispară.

 

Nu zărisem că norii aleargă
şi nu bănuiam că-i furtună,
eram opt, eram cinci, eram patru
şi parcă zburam împreună.

 

Parcă ieri mai era dimineaţă,
soare-n valuri şi-acuma-i doar nor.
Sunt o pasăre singură-n ceaţă
şi abia mai ştiu dacă zbor…

Cãci a bãtut ora.

Ieşiri

Simona Grazia Dima

Orbitoare ieşirile noastre în zi,
pline de rost, preacuminţi.
Nu mai lungi ca secunda naşterii
unui lucru. Cînd nici o mamã
n-a apucat a vorbi.
Ieşiri. Între balustrade
de animale sãlbatice.
Între limbi de flãcãri devenite
fuioare de lînã. Dar nimeni
nu mai împleteşte, nu mai ţese.
Zãcem în substanţa despletitã
a unei plãceri care-nghite
cu lãcomie fragmente nepotrivite,
ininteligibile. Sosim la dorinţa cuiva
care geme încetişor, covîrşit
de ierburi putrede şi de false
cãrãri. Iatã-ne. Cãci a bãtut ora.
Ne poti privi pãrul de serpi argintii.
Fantasticul zvîrcolirii. Prospeţimea
arãtatã numai ţie. Fata, mai puternicã
decît orice medicament. Bate din nou.
Şi-atunci ne coborîm vãlurile,
ne retragem în metalul cenuşiu,
trãim sub valuri, în apa lui
odihnitoare.