Ţipătul
Ana Blandiana
O virgulă, câteva pietricele, Puţină zăpadă, Un fir subţire de soare, Mai multe case şi crengi – Ce recuzită modestă Pentru declanşarea ţipătului! Ţipătul Încercând să se-agaţe cu unghiile Şi lunecând mereu înapoi Pe pereţii de sticlă, Încercând să urce Rupt în bucăţi Clădite una peste alta, Echilibru nesigur, Până la dinţii Încleştaţi cu sălbăticie În tăcerea fără sfârşit.
septembrie 7th, 2011 at 12:12 pm
Pare un pic prea antropomorfa
septembrie 7th, 2011 at 8:33 pm
dar totusi destul de frumos descris :)