Nimeni nimic.

 

Elegie pentru păpuşa cu tărâţe

Eugen Ionescu

S-a sfărâmat.
Păpuşa era o păpuşă caraghioasă.
Când trăgeai sfoara stângă,
Şi piciorul stâng,
Când trăgeai sfoara dreaptă.
Acum nu mai mişcă nimic
Şi nimeni nu poate face nimic.
Nimeni nimic.
Gata.
Ea are ochiul bleg şi plângăreţ,
Gura strâmbă,
Şi din cot şi din cap şi din gât:
Tărâţe, tărâţe, tărâţe.
N-avea numai tărâţe în ea.
Sângele s-a scurs şi nu s-a văzut
Dar viaţa a rămas sugrumată.
Şi vârâtă aici printre paie,
Printre zdrenţe,
Printre lemne,
Sub pupila bleagă de cârpă
Nu este pentru nimeni un păcat.
Păpuşa era o păpuşe caraghioasă
Şi julită la nas.

Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
“Aceşti mari poeţi mici”

Nu raspunde nimeni!…

Pastel de toamnă

Ion Minulescu

Toamna, noapte, ploua!…
Trei drumeti sosesc
Uzi ca trei cadavre scoase dintr-un lac.

Trei drumeti in fata portii se opresc
Si-apoi bat…
De-a lungul gangului rasuna
Un cuvant
Si-n urma, altul :
Noapte buna!
Si pe urma tac.
Nu raspunde nimeni…
Trei drumeti asteapta
Muti ca trei schelete ce-si cata mormantul.
Ploaia cade deasa, repede si dreapta,
Deasa ca nisipul,
Repede ca vantul,
Dreapta ca sageata…
Si drumetii-asteapta,
Si se face ziua…
Trei drumeti pornesc
Albi ca beduinii vastelor Sahare,
Trei drumeti Castelul mortii ocolesc,
Si tacuti,
Prin tara celor ce-i privesc,
Trec ca nefiinta noptilor polare
Si se pierd in zare
Ca trei iahturi albe, mute, calatoare!…
— Cine-au fost drumetii?
Cine i-a trimis
Sa ne bata-n poarta si sa ne destepte,

Sa re-nvie glasul umedelor trepte
Si sa ne-ntrerupa ne’ntreruptul vis?…
Cine-a fost nebunul care i-a trimis?
Nu raspunde nimeni!…
Straniile umbre s-au pierdut in zare…
Toamna, ziua, soare!…

O, ţară tristă, plină de humor…

Cu voi

George Bacovia

Mai bine singuratec şi uitat,
Pierdut să te retragi nepăsător.
În ţara asta plină de humor,
Mai bine singuratec şi uitat.

O, genii întristate care mor

În cerc barbar şi fără sentiment,-
Prin asta eşti celebră-n Orient,
O, ţară tristă, plină de humor…

Echilibru nesigur

 

Ţipătul

Ana Blandiana

O virgulă, câteva pietricele,

Puţină zăpadă,

Un fir subţire de soare,

Mai multe case şi crengi –

Ce recuzită modestă

Pentru declanşarea ţipătului!

Ţipătul

Încercând să se-agaţe cu unghiile

Şi lunecând mereu înapoi

Pe pereţii de sticlă,

Încercând să urce

Rupt în bucăţi

Clădite una peste alta,

Echilibru nesigur,

Până la dinţii

Încleştaţi cu sălbăticie

În tăcerea fără sfârşit.